Prezentare Uropraxis

UROPRAXIS este un centru medical privat de urologie situat în municipiul Miercurea Ciuc. Acesta dispune de cabinete în care sunt realizate consultaţii de urologie si andrologie, examinari imagistice cât şi etape de diagnostic si tratament cu prioritate pentru patologia aparatului uro-genital.

Litotritia Extracorporeala (ESWL)

Principala activitate în centrul nostru este litotriția extracorporeală (ESWL) procedură care este astăzi cea mai folosită metodă terapeutică în tratamentul minim invaziv al litiazei renoureterale. Litotritia extracorporeala este efectuată cu o aparatură complexă, de ultimă generaţie tehnologică, extrem de eficientă și care reduce spectaculos traumatismul bolnavului având o rată de succes de peste 90%. Aceasta este realizată în condiţiile unui contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Harghita (CJAS Harghita), astfel încât pacienţilor asiguraţi li se va deconta o parte substanţială din costurile procedurii.

Examinari ecografice

În centrul nostru puteți beneficia de examinări imagistice non invazive efectuate de medici cu competentă în ecografia generală.

Programe de Check-Up

Oricine, indiferent de vârstă, are nevoie de evaluări medicale periodice. Aceste “screening-uri” de obicei cunoscute sub denumirea de controale medicale preventive sau check-up, sunt importante chiar dacă nu există acuze specifice. Examinările periodice contribuie la identificarea afecțiunilor latente și oferă o șansă pentru diagnosticarea timpurie a multor afecțiuni inclusiv a cancerului și se poate scurta procesul de tratament.

În acest context Uropraxis își propune ca noutate să realizeze și programe complexe de diagnosticare a stării dumneavoastră de sănătate prin examinări clinice, explorări imagistice și analize de laborator cu prioritate adresate aparatului genito-urinar la barbat și urinar la femeie.